Noutati - Start primului proiect finantat din fonduri structurale in judetul Vaslui

Comunicate de presa - 20.03.2009


Joi, 19 martie 2009, Consiliul Judetean Vaslui a semnat contractul de finantare pentru proiectul “Reabilitare si modernizare drum judetean DJ 244 B Cretestii de Sus- Murgeni km 0+000-55+780”.

   
Co-finantat de Uniunea Europeana in cadrul Programului Operational Regional 2007-2013, Axa prioritara 2 “Imbunatatirea infrastructurii de transport regionale si locale”, Domeniul major de interventie 2.1 “Reabilitarea si modernizarea retelei de drumuri judetene, strazi urbane, inclusiv constructia/reabilitarea soselelor de centura” cu suma de 78.912.905,59 lei,  la care se adauga contributia Consiliului judetean Vaslui de 16.755.748,59 lei, proiectul are ca obiectiv  general imbunatatirea accesului populatiei, bunurilor si serviciilor din judetul Vaslui pe piata regionala, in vederea stimularii dezvoltarii economice durabile, prin asigurarea unei infrastructuri de transport de calitate, care va face conexiunea cu reteaua de drumuri nationale si reteaua TEN-T.


Prin proiect vor fi executate lucrari de reabilitare si modernizare a intregului traseu al drumului care strabate judetul de la nord la sud si leaga 5 comune si un oras de drumul european E 581, drumurile nationale DN 24 A si DN 26, deservind o populatie de 20.997 locuitori. Astfel, vor fi asigurate conditii pentru cresterea sigurantei si a confortului in trafic, precum si pentru imbunatatirea accesului bunurilor, marfurilor si persoanelor la pietele locale, judetene si regionale si la serviciile publice.


Contractul de finantare a fost semnat intre beneficiar, reprezentat de Dl. Vasile Mihalachi, presedintele Consiliului Judetean Vaslui, Autoritatea de Management – prin Dl. Secretar de stat Razvan Murgeanu si Agentia pentru Dezvoltare Regionala Nord-Est in calitate de Organism Intermediar prin Directorul General, Dl. Constantin Apostol.